COMUNICAT! Legea no. 6 /18.01.2016, publicată în Monitorul Oficial 41/19.01.2016

Aceasta lege este destinata STRICT /SPECIFIC acelei categorii de copii,care :
-au un IQ normal sau superior
-unde se exclude orice deficienta si sindrom neurologic
dar care ,in ciuda excluderii acestor deficiente, prezinta dificultati in insusirea si
automatizarea scrisului,cititului si calculelor,dar care cu metode alternative de invatare si prin mijloace compensatotorii si dispensative , obtin achizitionarea informatiilor cantitativ si calitativ in egala masura cu toti elevii!

În data de 15.01.2106 Preşedintele României, domnul Klaus Johannis, a semnat Decretul no.16/2015

privind promulgarea Legii pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 cu prevederi legate dedislexie, disgrafie, discalculie.

Proiectul iniţiat în anul 2014 de către dl.deputat Marko Attila-Gabor şi un grup de alţi 20 de deputati, a

fost asumat şi susţinut în Cameră de către dna deputat dr. Tamara Dorina Ciofu, care a facut numeroase demersuri pentru înţelegerea necesităţii de a se lua de urgenţă măsuri clare în privinţa depistării, reabilitării şi adaptării şcolare a elevilor şi studenţilor dislexici.

După avizarea favorabilă a comisiilor desemnate, proiectul a fost adoptat în Camera Deputaţilor, fiind

trimis ulterior Senatului, în calitate de cameră decizională.

La Senat, după avizarea favorabilă a mai multor comisii de specialitate ( Comisia pentru Egalitate de

Şanse; Comisia pentru Muncă, Familie şi Protecţie socială; Comisia pentru Drepturile Omului, Culte si

Minorităţi) şi raportul favorabil al comisiei sesizate în fond, Comisia pentru Învăţământ, ştiinţă, tineret

şi sport, a fost înscris pe ordinea de zi a plenului şi, în data de 21 dec 2015, a fost votat cu 102 voturi

pentru, 1 abţinere şi 0 voturi împotrivă.

La finalul votului, doamna senator prof. dr.Ecaterina Andronescu, Preşedinte al Comisiei pentru

Învăţământ din Senat şi un susţinător categoric al proiectului de lege, a mulţumit printr-un cuvânt

extrem de emoţionant colegilor care au votat pentru prima datâ în România un act care să recunoască

statutul specific al persoanelor dislexice şi dreptul acestora la acces egal la educaţie, şi obligarea

autorităţilor competente la elaborarea unor metodologii care să permită traducerea în practică a

acestui drept fundamental.

Ca urmare a votului din Senat, şi a promulgării de către Preşedintele României, proiectul de lege a

devenit Legea no. 6 /18.01.2016, publicată în Monitorul Oficial 41/19.01.2016.

Conform legii, în termen de maximum 90 de zile vor fi elaborate normele metodologice de aplicare, ce

vor permite punerea in practică a legii şi schimbarea statutului acestor persoane în şcoala românească

de toate gradele.

Este pentru prima dată când dislexia, disgrafia, discalculia şi disortografia, definite de multă vreme deja

în DSM 4, cât şi în noul DSM 5, ca tulburări specifice de învăţare, parte a unui profil cognitiv distinct, sunt recunoscute printr-o lege în România.

Pentru susţinerea şi fundamentarea acestei initiative legislative, precum şi a metodologiei care va trebui să fie dezvoltată în concordanţă cu aceasta, Asociaţiile pentru copii Dislexici din România ( Asociaţia Română pentru Copii Dislexici, Asociaţia Bucureşti pentru Copii Dislexici, Asociaţia Pro Dys Lex , Asociaţia Arad pentru Copii Dislexici, Asociaţia Oradea pentru Copii Dislexici, precum şi nucleele formate în alte oraşe din ţară ca Timişoara, Suceava, Botoşani, Sibiu, Caransebeş, Constanţa, Târgovişte, Brăila,Craiova, Braşov, Bacău şi altele) , prin specialiştii cu care conlucrează strâns ( profesori universitari în domeniul pedagogiei şi psihopedagogiei, ştiinţelor cognitive, logopezi cu vastă experienţă, psihologi clinicieni, învăţători, profesori, medici pediatri, neuropsihiatri, neurologi), au intocmit o serie de informări cu caracter tehnic, care să constituie o bază ştiintifică de plecare în înţelegerea şi rezolvarea problemelor legate de dificultăţile specifice de învăţare.

Tulburările specifice de învăţare (TSI- dislexia, disgrafia, discalculia, disortografia) reprezintă de zeci de ani o preocupare pentru toate autorităţile din sistemele de educaţie şi sanitare ale ţărilor care au ca

principiu al succesului în societate abilităţile academice ce constituie baza formării pentru o profesie şi

pentru viaţă în general.

Aceste tulburări specifice sunt de natură neurobiologică, profilul cognitiv al acestor persoane reprezintă

o neurodiversitate ce creează dificultăţi în dezvoltarea capacităţii de a citi, a scrie, sau de a face calcule

şi raţionamente matematice, în ciuda unui intelect normal ( şI chiar cu inteligenţă superioară).

Ele nu sunt o dizabilitate sau un handicap, întrucât nu afectează abilităţile funcţionale şi adaptative ale

persoanei afectate, manifestându-se strict în aria abilităţilor academice menţionate. Copiii cu tulburări

specifice de învăţare prezintă dificultăţi în a-şi însuşi abilităţile de scris-citit sau calcul matematic cu

metodele de predare standard, având nevoie de o abordare didactică personalizată, în funcţie de tipul şi gradul tulburării, precum şi de metode de evaluare cu mijloace compensatorii şi măsuri dispensatorii.

Procentul celor ce se confruntă cu tulburări specifice de învăţare variază între 5 şi 17-20% din totalul

populaţiei la nivel global, în funcţie de specificul lingvistic şi de severitatea luată în calcul.

De mai bine de un secol, cercetările efectuate pe plan mondial au permis înţelegerea ştiinţifică a

cauzelor pentru care persoanele afectate de TSI întâmpină dificultăţi.

Există în toate sistemele educaţionale moderne progrese remarcabile în a identifica din timp, în perioada preşcolară, copiii expuşi riscului de a manifesta mai târziu tulburări specifice de învăţare şi a-i ajuta, prin intervenţii specifice, să compenseze dificultăţle şi să-şi poată pune în valoare punctele forte, cu care în general asemenea persoane sunt dăruite din plin. Pe plan internaţional au fost create şi introduse, printr-o legislatie corespunzătoare, metode şi soluţii specifice de adaptare şcolară la nivel preuniversitar şi universitar, fără segregare, în cadrul şcolilor normale de toate gradele.

În Franța de exemplu există un sistem instituțional extrem de bine articulat, bazat pe colaborarea între

Ministerul Educaţiei și cel al Sănătății (Planul Lang –Kouchner 2002/ plan de acţiune pentru tulburări

specifice de învăţare) şi o legislație care are prevederi exprese legate de tulburările specifice de învățare.

Acestea sunt definite clar, conform capitolului F81 din Lista tabelara ICD 10, elaborată de Organizatia

Mondială a Sănătăţii - Troubles specifiques apprentissage TSA ( Specific learning difficulties SLD- Engl ;

Disturbi specifici apprendimento DSA- It;  (Tulburări specifice de dezvoltare privind abilităţile şcolare –

Ro)

Tot prin lege s-a stabilit planul de acțiune global care cuprinde prevenția prin screening-uri obligatorii

pentru depistarea precoce a riscului de TSA, reabilitarea, adaptarea şcolară şi evaluările periodice

ulterioare, precum şi crearea unei rețele de echipe pluridisciplinare care evaluează tipul și gradul de

complexitate a tulburării specifice și stabilește planul de reabilitare în timp ce şcoala stabileşte și

urmăreşte modul în care planul educațional se adaptează nevoilor elevului sau studentului ținând cont

de specificul profilului său cognitiv.

În Italia există Legea 170/8 oct.2010 ( Noi normative în materie de tulburări specifice de învăţare în

mediul şcolar urmate de normele metodologice de aplicare ). Legea italiană se bazează pe aceeaşi

clasificare din Lista Tabelară ICD 10 a OMS şi pe definirea acestor tulburări conform DSM 4 (şi ulterior 5 )prin care sunt stabilite criteriile de depistare şi evaluare a tipului şi gradului de tulburare specifică de

invatare. Normele metodologice de aplicare a acestei legi sunt un exemplu de abordare pedagogică

pentru asigurarea succesului școlar al elevului/studentului DSA şi acoperă intreaga paletă educaţională atât în învăţământul preuniversitar cât şi în cel universitar, punând la dispoziţia şcolii informaţii despre metodele didactice cele mai potrivite, iar elevului în cauză acordându-I dreptul de a beneficia de mijloacele dispensative și instrumentele compensative prevăzute şi ele în mod expres de lege.În Romania, dupa apariţia prezentei legi, şi a normelor metodologice de aplicare care să stabileasca planurile de acţiune în materie de prevenţie, depistare şI adapatare şcolară, este nevoie urgentă de implicarea Ministerului Educației în programe de formare a personalului din învățământ la toate gradele, în cadrul universităților, dar și prin perfecţionări ale cadrelor existente în sistem, de programe de informare a tuturor persoanelor care se ocupă de creşterea acestor copii, de consiliere a lor precum şi a familiilor acestora.

Subliniem şi importanţa demografică a acestei probleme, intrucât, conform aprecierilor specialiştilor,

România se incadrează cu siguranţă într-un procent mediu de circa 8% dintre persoanele şcolarizate,

deci nu este o chestiune marginală.

Descoperirile ştiintifice se propagă astăzi cu o viteză uluitoare, iar părinţii sunt din ce in ce mai la curent

cu cercetările şi măsurile luate în alte ţări şi nu mai pot accepta ca aceşti copii să nu beneficieze de

tratamentul corespunzător în şcoală şi societate.

Legea adoptată cu largă majoritate în Senatul României arată responsabilitatea celor care au susţinut-o şi au adoptat-o şi reprezintă o măsură radicală de modernizare a învăţământului românesc, din această perspectivă, de acordare a unor şanse egale în privinţa dreptului fundamental la educaţie tuturor copiilor şi tinerilor ce fac parte din această categorie, dar şi de fructificare a punctelor forte cu care aceştia pot contribui la dezvoltarea societăţii.

Asociaţiile pentru Copii Dislexici din România.